Comunicat de presă – Instituţia Prefectului

Social

Ieri, 12.05.2020, prefectul judeţului, Cristian Gâfu, s-a deplasat pe teren, împreună cu directorul Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri Timişoara, ing. Horaţiu Simion şi cu şeful Secţiei de Drumuri Naţionale Caransebeş, ing. Ioan Boba, pentru a verifica stadiul lucrărilor de întreţinere periodică derulate pe DN 58, Caransebeş – Reşiţa, pe porţiunea km 3+500 – 14+960. Pe tronsonul menţionat se frezează asfaltul vechi, în strat de 4 cm şi se înlocuieşte cu un strat tot de 4 cm de covor asfaltic BA16. Lucrarea, în valoare totală de 2.844.379 lei, cu TVA inclus, este realizată de o firmă din Timişoara, cu care Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Timişoara are un acord cadru pe 4 ani. Ordinul de execuţie al lucrărilor a fost dat pe 07.04.2020, iar în urma vizitei pe teren s-a constatat că totul decurge conform graficului, peste 50% din lucrare fiind deja executată, fără nici o problemă semnalată de către constructor, urmând ca termenul contractual de finalizare, 07.06.2020, să fie respectat.

Din totalul de 99 de milioane de lei, alocaţi de Guvernul României către DRDP Timişoara, care gestionează judeţele Caraş-Severin, Timiş. Arad, Hunedoara precum şi porţiuni din Gorj şi Mehedinţi, în acest an, aproape o treime vor fi folosiţi pentru lucrări la drumurile din Caraş-Severin, iar cel mai important proiect, care va fi demarat în acest an, îl constituie reparaţiile capitale la tronsonul de 15,4 km de pe DN57, între Oraviţa şi Nicolinţ. Lucrarea va fi scoasă la licitaţie în această vară, urmând ca în a doua jumătate a anului să fie demarată.

Cristian Gâfu – Prefectul Judeţului Caraş-Severin:
„Vreau să transmit un mesaj clar cetăţenilor judeţului, anume că şi pe timp de pandemie muncim şi ne asigurăm că judeţul merge înainte. Vom spori numărul controalelor în teren, pentru a ne asigura că peste tot se munceşte şi se respectă normele de siguranţă şi protecţie necesare pe timpul pandemiei. Prima mea preocupare este să văd că oamenii care muncesc nu sunt expuşi pericolului şi că beneficiază de toate echipamentele şi măsurile necesare pentru a fi protejaţi. În acelaşi timp, pentru a ne asigura că viaţa îşi va relua cursul normal, verificăm şi mersul lucrărilor şi de acum încolo vom fi din ce în ce mai prezenţi prin judeţ, pentru a putea lua contact direct cu problemele din Caraş-Severin şi pentru a găsi soluţii.
Chiar dacă ne confruntăm cu situaţia generată de COVID-19, nu putem neglija restul sarcinilor pe care le avem la nivelul instituţiei“

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.