Solicitarea prefectului Cristian Gâfu către locuitorii judeţului Caraş-Severin

Social

Prefectul judeţului, Cristian Gâfu, în contextul creşterii atât în ţară, cât şi în judeţul nostru, a numărului de persoane infectate cu SARS CoV-2, lansează o solicitare imperativă către toţi locuitorii din Caraş-Severin:
„Dragi cetăţeni ai judeţului Caraş-Severin, atât pe latură instituţională, cât şi pe cea umană,vă solicit să reînviaţi raţiunea şi simţul civic de care aţi dat dovadă pe parcursul stării de urgenţă. În perioada incipientă a pandemiei, noi, instituţiile statului, împreună cu voi, locuitorii acestui judeţ, am reuşit
să gestionăm criza cu rezultate foarte bune, iar pentru a reveni la această stare de fapt, este imperios să fim mai conştiincioşi ca niciodată.

Organele statului îşi fac datoria şi controlează agenţii economici care desfăşoară activităţi publice,dar fără aportul dumneavoastră, toată această muncă este în zadar. Cu toţii am văzut şi încă vedem cum sisteme medicale avansate, din alte ţări, au fost pur şi simplu depăşite de numărul bolnavilor de COVID-19.
Arma cea mai eficientă pe care noi am avut-o şi o avem în continuare este conduita cetăţenilor în respectarea măsurilor de prevenţie luate de autorităţile statului.
După perioada stării de urgenţă, s-a trecut la relaxarea măsurilor restrictive, pentru a reporni economia şi pentru a acorda cetăţenilor libertate de mişcare. Dar această libertate de mişcare, dacă
este înţeleasă greşit, poate deveni cel mai bun aliat al coronavirusului. A sosit şi sezonul estival,iar tentaţiile sunt mari pentru fiecare dintre noi. Acum este momentul să dăm dovadă că raţiunea primează. Dacă vrem să revenim la o viaţă normală şi complet relaxată, este nevoie de o perioadă
de sacrificiu social.

Aveţi acasă părinţi, bunici, copii, fraţi şi surori!
Pentru protejarea dumneavoastră şi a lor, respectaţi regulile de distanţare socială!
Nu vă adunaţi în grupuri şi nu participaţi la evenimente de masă!
Aplicaţi cu maximă atenţie regulile de igienă şi de prevenţie!
Purtaţi mască de protecţie atunci când sunteţi în grup sau când vă aflaţi în spaţii închise alături de alte persoane!

Fac un apel, în special către adolescenţi! Ştiu că sunteţi tineri şi în această perioadă frumoasă a vieţii voastre aveţi nevoie de socializare, dar pentru a avea parte de un viitor sigur şi pentru a vă proteja familiile şi prietenii, evitaţi să vă adunaţi în grupuri, chiar dacă o faceţi în aer liber! Ştiu că
la această vârstă minunată, aveţi impresia că sunteţi invincibili şi chiar vă doresc să fiţi aşa, dar gândiţi-vă că părinţii şi bunicii voştri nu au avantajul tinereţii de partea lor şi sunt mult mai expuşi la complicaţiile generate de coronavirus. Pentru sănătatea lor, daţi dovadă de maturitate, de seriozitate şi respectaţi măsurile impuse de autorităţi!
Nu daţi crezare zvonurilor destabilizatoare şi fără nici un fundament ştiinţific, care încearcă să bagatelizeze gradul de periculozitate al infecţiei cu noul coronavirus.

După cum aţi putut vedea,în ultimele săptămâni numărul de cazuri noi a crescut cu repeziciune, pe fondul relaxării sociale.
Virusul nu a plecat în vacanţă, el este în continuare între noi şi profită de absolut orice greşeală pe care o facem, iar în acest caz, greşelile au consecinţe iremediabile, care se cuantifică în vieţi omeneşti pierdute!
De asemenea, încurajăm populaţia să semnaleze autorităţilor cazurile în care nu se respectă normele de siguranţă şi de prevenţie!
Sunt ţări în lume unde măsurile impuse de autorităţi nu au fost atât de restrictive, dar cetăţenii respectivelor ţări au păstrat distanţa socială şi au respectat normele de siguranţă şi prevenţie din pură conştientizare a gradului ridicat de risc la care ne expune pandemia. Haideţi să luăm şi noi
exemplu de la aceste popoare şi să arătăm că şi noi, românii, putem să ne autodisciplinăm şi să ne protejăm singuri sănătatea şi viitorul, fără a aştepta măsuri punitive din partea autorităţilor.

Să ne dovedim nouă înşine că putem sta alături de cele mai civilizate popoare atunci când vine vorba de mentalitate, disciplină şi conştiinţă civică!
Vă rog să fiţi conştienţi de pericolul la care suntem expuşi şi să fiţi precauţi şi vigilenţi, să aplicaţi toate normele de prevenire a răspândirii virusului şi sunt convins că împreună vom reuşi să trecem cu bine peste această situaţie dificilă.
Dumnezeu să vă ajute şi să vă dea sănătate, putere şi înţelepciune!“

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *