Respectarea normelor de protecţie şi prevenţie

Social

În contextul creşterii alarmante la nivel naţional a numărului de persoane infectate cu noul coronavirus şi pentru a nu se ajunge şi în judeţul nostru la astfel de procente îngrijorătoare, prefectul Cristian Gâfu aduce în atenţia comunităţii nişte aspecte foarte importante referitore la siguranţa cetăţenilor din Caraş-Severin şi la prevenirea răspândirii virusului.
S-a constatat că în centrele comerciale, mijloacele de transport, precum şi în alte locuri aglomerate cu spaţiu închis sau semi-deschis, un procent semnificativ al cetăţenilor nu poartă corect mijloacele de protecţie facială.

Astfel, se supune atenţiei faptul că purtatul în mod corespunzător al mijloacelor de protecţie facială, acoperind concomitent nasul şi gura, are un rol determinant în prevenirea răspândirii virusului, iar nerespectarea
acestei reguli anulează această măsură preventivă.
Reprezentanţilor tuturor supermarketurilor, magazinelor, operatorilor de transport persoane, pieţelor închise sau semi-deschise, precum şi ai tuturor agenţilor economici care desfăşoară activităţi publice în spaţii închise sau semi-deschise, li se supune atenţiei că este datoria lor să se asigure, prin intermediul personalului care activează în locaţiile respective, că toţi cetăţenii care le calcă pragul poartă în mod corect mijloacele de protecţie
facială, mai exact faptul că aceştia au concomitent nasul şi gura acoperite.

Totodată, se impune respectarea riguroasă a tuturor normelor de protecţie sanitară şi de distanţare socială la terase, restaurante, piscine, cluburi, spaţii de joacă, parcuri, benzinării, hoteluri, târguri, precum şi în alte locuri aglomerate.
Echipele mixte de control, coordonate de Instituţia Prefectului Caraş-Severin, vor efectua controale riguroase pentru verificarea aplicării acestor măsuri, iar toleranţa autorităţilor statului în aceste speţe este zero.
De asemenea, prefectul judeţului, Cristian Gâfu, solicită reprezentanţilor diferitelor mişcări religioase din judeţul nostru, dar şi credincioşilor care participă la reuniunile specifice, să respecte măsurile de protecţie sanitară şi de distanţare socială pe întreg parcursul evenimentelor respective. Purtatul în mod corespunzător al mijloacelor de protecţie facială este imperativ în cadrul acestor întruniri.

Îndrumătorii spirituali, indiferent de religie, au un rol deosebit de important în comunităţile noastre şi în aceste momente de cumpănă, ei trebuie să servească drept exemple de conduită socială şi morală pentru credincioşii de ale căror spirite se îngrijesc şi să se asigure că aceştia respectă la rândul lor toate normele de protecţie individuală şi de prevenire a răspândirii noului coronavirus.
Prefectul Cristian Gâfu îndeamnă cetăţenii să nu-şi neglijeze nevoile spirituale, dar în acelaşi timp le solicită să nu uite nici de pericolele la care suntem expuşi pe partea biologică şi să respecte absolut toate măsurile de prevenţie, atât pentru propria lor siguranţă, cât şi pentru a altor semeni.

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *