Comunicat de presă – situaţie COVID-19

Social

Astăzi, 28 iulie, la iniţiativa prefectului judeţului Caraş-Severin, Cristian Gâfu, s-a desfăşurat o şedinţă de urgenţă a celulei de criză care gestionează criza generată de pandemia COVID-19. Au participat reprezentanţi ai Direcţiei de Sănătate Publică, ai Inspectoratului de Jandarmi Judeţean, ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, ai Inspectoratului de Poliţie
Judeţean, ai Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră, ai Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, precum şi ai Instituţiei Prefectului – Caraş-Severin.
Întâlnirea a avut loc pe fondul creşterii masive din ultima perioadă a numărului de persoane infectate cu SARS CoV-2 în judeţul nostru, mai ales în unele localităţi, care au devenit adevărate focare şi care aproape îndeplinesc criteriile necesare instituirii măsurii de carantinare.

În urma discuţiilor purtate cu reprezentanţii UAT-urilor în cauză şi cu cei prezenţi la întâlnire s-au luat o serie de măsuri suplimentare pentru a preveni răspândirea coronavirusului,încercându-se astfel evitarea situaţiilor care presupun carantinarea respectivelor localităţi .
S-au dispus controale drastice la toate persoanele izolate la domiciliu şi care au avut contact cu cei confirmaţi pozitiv. Reprezentanţilor UAT-urilor li s-a solicitat să instruiască populaţia cu privire la măsurile de prevenire a răspândirii virusului, anume respectarea normelor sanitare, purtatul măştii de protecţie şi distanţarea fizică. Astfel cetăţenii localităţilor vizate trebuie
ca atunci când merg la magazine sau la cabinetele medicale să folosească măşti şi dezinfectanţi,iar accesul să se facă pe rând, câte o singură persoană, restul aşteptând afară. Controalele organelor MAI se vor intensifica şi mai mult în perioada imediat următoare, vizate fiind locurile
de interes public, cum ar fi magazine, terase, obiective turistice, locuri de joacă, ştranduri, pieţe etc.

Un accent deosebit s-a pus pe întâlnirile organizate de toate cultele religioase. Indiferent de religie, credincioşii sunt sfătuiţi să nu mai participe la astfel de întâlniri, până când situaţia epidemiologică o va permite din nou. S-a constat că foarte mulţi dintre cei pozitivaţi în ultima perioadă, au participat la astfel de evenimente, lucru care denotă pericolul major pe care acestea manifestaţii îl reprezintă. Toţi liderii spirituali sunt contactaţi de instituţiile statului şi sunt rugaţi să adere la aceste măsuri şi să le răspândească în rândul comunităţilor religioase din care fac parte,
pentru protejarea membrilor acestora.
Prefectul judeţului, Cristian Gâfu, transmite cetăţenilor judeţului nostru că în această fază al pandemiei, cea mai eficientă armă contra răspândirii coronavirusului este conduita civică şi responsabilitatea, atât individuală cât şi colectivă.
Dacă nu se respectă cu stricteţe regulile de distanţare fizică, normele sanitare, purtatul în mod corect al dispozitivelor de protecţie facială, riscăm că într-un timp foarte scurt să avem localităţi în care va fi instituită măsura carantinării. Cristian Gâfu solicită locuitorilor din Caraş-severin să fie responsabili, să conştientizeze gravitatea pericolului la care suntem expuşi şi să respecte în detaliu măsurile de prevenţie, pentru a nu se ajunge la situaţie dramatică, în care să avem localităţi carantinate şi spitale copleşite de numărul persoanelor infectate.

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *