Teatrul ‘Mihai Eminescu’ din Oravița, primul din țară, o adevărată bijuterie arhitecturală

Divertisment

Orașul Oravița este denumit orașul premierelor, aici având loc, în decursul timpului, o serie de exclusivități la nivel național. Dintre acestea, poate cea mai importantă este primul teatru din România, al cărui imobil este o adevărată bijuterie arhitectonică, inclus în Patrimoniul Național Mobil și Imobil din România.

„Oravița este considerat un pol important al culturii și istoriei românești, iar enumerând doar câteva dintre aceste exclusivități și obiective turistice, primul teatru, prima cale ferată de munte, prima gară, prima farmacie montană, prima fabrică de bere din România, ne dăm seama de importanța culturală și istorică pe care o poartă acest oraș”, declară edilul urbei, Dumitru Ursu.

Inaugurat în anul 1817, după proiectele arhitectului Ion Niuny, Teatrul ”Mihai Eminescu” din Oravița este primul din România. De asemenea, este prima clădire de teatru din sud-estul Europei executată din piatră și prima clădire de teatru din Europa iluminată cu lămpi de acetilenă. 

La 1800, o asociație a diletanților a avut ca obiectiv ridicarea unui edificiu pentru a găzdui spectacole de teatru și muzică. Astfel, se consolidează un nucleu de artiști diletanți (amatori) și se organizează spectacole. În decembrie 1815, a fost organizat un bal de caritate pentru victimele războaielor napoleoneene, morții și răniții din bătălia de la Leipzig, invalizii, văduvele  și orfanii de război din Oravița și din împrejurimi. Diletanții dau și un spectacol în grădina Hotelului ‘Coroana’ și adună suma de 51 florini și doi creițari. 

La 24 martie 1816, a avut loc o colectă care s-a dovedit a fi una importantă. Suma adunată a fost de 8.622,50 florini vienezi, fapt pentru care a fost lansată ideea finalizării edificiului teatral până în 1817, când întreg Banatul sărbătorea centenarul eliberării de sub administrația otomană. 

În 1817, teatrul e ridicat în stilul barocului vienez și imită vechiul Burgtheater al Vienei care, nemaiexistand efectiv din 1889-1890, sporește valoarea de unicat a teatrului din Oravița. Edificiul s-a zidit pe terenul ‘Goldberger Gewerkschaft’. Arhitectul proiectant este un aromân, Ion Niuny (Niuni), care solicită colegului său din Viena, Ieronimus Platzger, să copieze organizarea interioară a Burgtheater-ului din capitala imperiului, iar Francisc Knee, un pictor foarte cunoscut și solicitat la vremea respectivă, aplică la fața locului tot ceea ce înseamnă note, date, idei, schițe, proiecte inspirate de modelul vienez, în planșele lui Ieronimus Platzger.

Ornamentele teatrului sunt în stil rococo, în culori roșu și auriu. Clădirea are o lungime de 36 metri și o lățime de 15 metri. Din foaier, se ajunge și la balconul sprijinit pe coloane. La parter se găsește ‘cercul locurilor bune’. Spre stradă exista o sală mare, pentru recepții și baluri, iar alături, un foaier. Sala de spectacole, în formă de semicerc, are loji, atât la parter, cât și la etaj. 

Când teatrul a fost inaugurat a uimit — și impresionează și azi — prin stilul, frumusețea și bogăția sa arhitecturală și decorativă.

Cortina mare a fost pictată de Francisc Zech, directorul Școlii Gimnaziale din Oravița. Spectacolul inaugural a avut loc, după cum susțin unii istorici, în prezența familiei și a suitei imperiale, Francisc I de Habsburg-Lorena (între 1792-1806 a avut titlul de Francisc II al Sfântului Imperiu Romano-German apoi din 1806 pe acela de Francisc I de Austria, până la moartea sa, în 1835) și Carolina-Augusta de Bavaria. 

‘Primul spectacol este montat pe scena teatrului la 5 octombrie 1817 (data imprimată pe afișul de mătase este 8). ‘Eine Dilettanten Gesellschaft’ propune piesa în trei acte ‘Die beschämte Eifersucht’ (Gelozia umilită), semnată de J. Franul von Weissenthurm, banii aduși de spectacol urmând a fi donați ‘Fondului Săracilor’. Al doilea spectacol al diletanților locali are loc pe 7 octombrie 1817 (data imprimată  pe  afiș  este 10), cu piesa lui Friedrich Wilhelm Ziegler, ‘Der Lorbeerkranz oder Die Macht des Gesetzes’ (Cununa de lauri sau puterea legii). Aici s-au îndreptat, apoi, unele dintre cele mai importante trupe de teatru ale vremii. Pe scenă a jucat trupa Teatrului Regal din Madrid, a venit trupa Teatrului Balșoi din Moscova, orchestra imperială a Rusiei. N-au lipsit trupe din Viena, precum cele conduse de Ludvig Duba, Kurt Wonger și Ida de Gunther. Un episod aparte din istoria teatrului este legat de vizita trupei lui Mihail Pascali, din care făcea parte și Mihai Eminescu’, afirmă primarul orașului Oravița, Dumitru Ursu.

Faptul este consemnat în 31 august 1868. Trupa din care făcea parte și Mihai Eminescu a prezentat două spectacole, în zilele de 1 și 2 septembrie. Eminescu era sufleorul trupei. În amintirea acestui mare eveniment și spre cinstirea memoriei marelui nostru poet, Teatrul Vechi din Oravița a fost botezat cu numele acestuia.

Oamenii de artă apreciază că această clădire este o adevărată bijuterie și un monument istoric ce trebuie văzut. Personalități importante au subliniat rolul teatrului de aici, și în cultura românească, și în cea europeană.

Unul dintre cei care și-au dedicat viață cercetării istoriei acestei instituții culturale, dar și tradițiilor artistice cărășene în general, este profesorul Ionel Bota, actualul director al Teatrului Vechi Mihai Eminescu din Oravița. Ionel Bota a scris, de-a lungul timpului, nenumărate cărți și articole esențiale pentru descoperirea istoriei celui mai vechi teatru din țară, de la etapele construirii, la renovările de care a avut parte, felul în care s-a impus și s-a păstrat ca un loc central în viața culturală a Banatului.

‘Importanța europeană a teatrului orăvițean, chiar înaintea priorității culturale în zonă, îi este conferită și consacrată ca atare de prezența numeroaselor trupe din marile orașe ale continentului pe scena orăvițeană. Cu fiecare ansamblu teatral și spectacolele acestuia, sporea tocmai reclama în legătură cu publicul elevat, un public educat artistic-cultural, într-un ținut bănățean în care mentalitatea armoniei interetnice o luase cu mult înaintea altor provincii ale fostului imperiu’, spune prof. dr. Ionel Bota.

În plus, precizează directorul teatrului orăvițean, statutul de unicat al instituției este întărit și de faptul că, în 1890, cel care a fost modelul Teatrului din Oravița, Burgtheater-ul Vienei, a fost dezafectat, ‘ceea ce înseamnă că spiritul modelului, edificiu al barocului târziu european, s-a pliat pe cel al copiei orăvițene, care devine modelul în sine’. 

‘Așadar, teatrul orăvițean, care imită la scară micșorată organizările interioare al teatrului vienez amintit, este un monument istoric de artă și de arhitectură, trecut pe lista Patrimoniului Național Mobil și Imobil din România. De altfel, istoria ținutului orăvițean se împletește cu istoria muzicii și teatrului. E o formulare ce justifică, într-un fel, spiritul locului și care a alimentat dinamicile unor tradiții cultural-artistice survenind, firesc, dintr-un orgoliu de prioritate: primul edificiu teatral din spațiul românesc, premiera absolută a operetei Crai Nou, prima clădire cu destinație culturală iluminată cu lămpi de acetilenă. Așadar, teatrul, multă vreme un mijloc de cultivare a limbii, are tradiții bogate în Banatul Montan’, subliniază Ionel Bota.

Pe scena teatrului au montat spectacole trupe profesioniste din Europa și din lume. Astăzi, Teatrul Vechi Mihai Eminescu din Oravița găzduiește și Muzeul de Istorie a Culturii Cărășene, cu secții de istorie, geografie istorică, etnografie-folclor, o arhivă documentară, precum și o bibliotecă de carte și respectiv presă veche.

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.