Serviciul Public – „Direcţia pentru Întreţinerea şi Repararea Patrimoniului Consiliului Local, Serviciul de Iluminat Public şi Deszăpezire” Reşiţa, organizează concurs pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a 5 (cinci) posturi contractuale de conducere/execuție vacante, astfel:
- Inspector șef gr.II – post contractual de conducere (1 post);
- Inspector de specialitate gr.II – post contractual de execuţie prevăzut în cadrul Compartimentului Financiar-Contabil, salarizare, Achiziții (1 post);
- Muncitor calificat tr.IV– montator pereți și plafoane din ghips carton post contractual de execuţie prevăzut în cadrul Secției Reparații Clădiri (1 post);
- Muncitor necalificat tr.I – post contractual de execuţie prevăzut în cadrul Secției Spații Verzi, Seră (1 post);
- Șofer tr.II – post contractual de execuţie prevăzut în cadrul Secției Transport Utilaje și Deszăpezire (1 post).
I. Condiţii de participare la concurs:
- Condiţii generale
Candidaţii trebuie să îndeplinească condiţiile generale, prevăzute la art. 15 din Regulamentul – cadru aprobat prin H.G. Nr. 1336/2022:
a) are cetăţenia română sau cetăţenia unui alt stat membru al Uniunii Europene, a unui stat parte la Acordul privind Spaţiul Economic European (SEE) sau cetăţenia Confederaţiei Elveţiene;
b) cunoaşte limba română, scris şi vorbit;
c) are capacitate de muncă în conformitate cu prevederile Legii nr.53/2003-Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
d) are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinţei medicale eliberate de medicul de familie sau de unităţile sanitare abilitate;
e) îndeplineşte condiţiile de studii, de vechime în specialitate şi, după caz, alte condiţii specifice potrivit cerinţelor postului scos la concurs;
f) nu a fost condamnată definitiv pentru săvârşirea unei infracţiuni contra securităţii naţionale, contra autorităţii, contra umanităţii, infracţiuni de corupţie sau de serviciu, infracţiuni de fals ori contra înfăptuirii justiţiei, infracţiuni săvârşite cu intenţie care ar face o persoană candidată la post incompatibilă cu exercitarea funcţiei contractuale pentru care candidează, cu excepţia situaţiei în care a intervenit reabilitarea;
g) nu execută o pedeapsă complementară prin care i-a fost interzisă exercitarea dreptului de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii sau faţă de aceasta nu s-a luat măsura de siguranţă a interzicerii ocupării unei funcţii sau a exercitării unei profesii;
h) nu a comis infracţiunile prevăzute la art.1 alin. (2) din Legea nr.118/2019 privind Registrul naţional automatizat cu privire la persoanele care au comis infracţiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor, precum şi pentru completarea Legii nr.76/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare, cu modificările ulterioare, pentru domeniile prevăzute la art. 35 alin. (1) lit. h).
- Condiţii specifice:
- pentru postul de Inspector șef gr.II (1 post):
- studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă respectiv studii superioare de lungă durată absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă în domeniul stiințelor economice.
- cunoștințe operare PC
- vechimea în specialitatea studiilor necesare ocupării postului: minim 3 ani
- pentru postul de Inspector de specialitate gr.II (pe achiziții) din cadrul Compartimentului Financiar-Contabil, Salarizare, Achiziții (1 post):
- studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă respectiv studii superioare de lungă durată absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă.
- cunoștințe operare PC
- curs de Expert Achiziții Publice
- vechimea în specialitatea studiilor necesare ocupării postului: minim 6 luni
- pentru postul de Muncitor calificat tr.IV-montator pereți și plafoane din ghips carton din cadrul Secției Reparații Clădiri (1 post):
- sudii medii sau generale
- calificare în meseria de: montator pereți și plafoane din ghips carton
- nu se solicită vechime în meseria de: montator pereți și plafoane din ghips carton
- pentru postul de Muncitor necalificat tr.I–din cadrul Secției Spații Verzi, Seră (1 post):
- sudii medii sau generale
- nu se solicită vechime în specialitatea studiilor
- pentru postul de Şofer tr.II din cadrul Secției Transport Utilaje și Deszăpezire (1 post):
- studii medii sau generale
- permis de conducere categoriile: B, C, C+E
- test psiho valabil
- fișa siguranța circulației valabilă
Dosarele de înscriere la concurs se depun la sediul Serviciului Public – „Direcţia pentru Întreţinerea şi Repararea Patrimoniului Consiliului Local, Serviciul de Iluminat Public şi Deszăpezire” Reşiţa, B-dul Muncii Nr. 25, Biroul Juridic-Resurse Umane în termen de 10 zile lucrătoare de la publicarea anunțului, respectiv înperioada: 05.12.2024-18.12.2024,ora 16,00.
Dosarele vor conţine documentele prevăzute la art. 35 din H.G. Nr. 1336/2022 respectiv:
a) formular de înscriere la concurs;
b) copia actului de identitate sau orice alt document care atestă identitatea, potrivit legii, aflate în termen de valabilitate;
c) copia certificatului de căsătorie sau a altui document prin care s-a realizat schimbarea de nume, după caz;
d) copiile documentelor care atestă nivelul studiilor şi ale altor acte care atestă efectuarea unor specializări, precum şi copiile documentelor care atestă îndeplinirea condiţiilor specifice ale postului solicitate de autoritatea sau instituţia publică;
e) copia carnetului de muncă, a adeverinţei eliberate de angajator pentru perioada lucrată, care să ateste vechimea în muncă şi în specialitatea studiilor solicitate pentru ocuparea postului;
f) certificat de cazier judiciar sau, după caz, extrasul de pe cazierul judiciar;
g) adeverinţă medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare, eliberată de către medicul de familie al candidatului sau de către unităţile sanitare abilitate cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului;
h) curriculum vitae, model comun european.
Adeverinţa care atestă starea de sănătate conține, în clar, numărul, data, numele emitentului şi calitatea acestuia, în formatul standard stabilit de Ministerul Sănătății.
Documentul prevăzut la litera f) poate fi înlocuit cu o declaraţie pe proprie răspundere privind antecedentele penale. În acest caz, candidatul declarat admis la selecţia dosarelor, are obligaţia de a completa dosarul de concurs cu originalul cazierului judiciar, anterior datei de susținere a probei scrise și/sau probei practice.
Copiile de pe actele prevăzute la lit. b) – e), se prezintă însoțite de documentele originale, care se certifică cu mențiunea conform cu originalul de către secretarul comisiei de concurs.
Concursul se organizează la sediul Serviciului Public – „Direcţia pentru Întreţinerea şi Repararea Patrimoniului Consiliului Local, Serviciul de Iluminat Public şi Deszăpezire”, din Reşiţa, B-dul Muncii Nr. 25, în data de:
– 08 ianuarie 2025, ora 9:00 – proba practică
– 08 ianuarie 2025, ora 13:00 – proba scrisă
– 14 ianuarie 2025, ora 10:00 – interviul
Calendarul de desfășurare a concursului:
- Publicarea anunțului privind organizarea concursului 04.12.2024
- Depunerea dosarelor de concurs 05.12.2024-18.12.2024,ora 16,00
- Rezultatele selecției dosarelor de înscriere la concurs 19 decembrie 2024,ora 13,00
- Depunerea contestațiilor cu privire la rezultatul
selecției dosarelor 20 decembrie 2024,ora 13,00
- Afișarea rezultatelor contestațiilor cu privire la
rezultatul selecției dosarelor 23 decembrie 2024,ora 13,00
- Desfășurarea probei practice/scrise 08 ianuarie 2025,ora 9,00/ora 13,00
- Afișarea rezultatelor de la proba practică /scrisă 09 ianuarie 2025,ora 13,00
- Depunerea contestațiilor cu privire la rezultatul
probei practice/scrise 10 ianuarie 2025,ora 13,00
- Afișarea rezultatelor contestațiilor cu privire la
rezultatul probei practice/scrise 13 ianuarie 2025,ora 13,00
- Interviul 14 ianuarie 2025,ora 10,00
- Afișarea rezultatelor de la interviu 15 ianuarie 2025, ora 16,00
- Depunerea contestațiilor cu privire la rezultatul
interviului 16 ianuarie 2025, ora 16,00
- Afișarea rezultatelor contestațiilor cu privire la
rezultatul interviului 17 ianuarie 2025, ora 13,00
- Afișarea rezultatelor finale 20 ianuarie 2025
- Bibliografia:
– pentru postul de Inspector șef gr.II (1 post) – probă scrisă:
1.Ordonanța de Urgență nr.57/03.07.2019, privind Codul Administrativ cu modificările şi completările ulterioare..
2.Legea nr. 319/2006 a securităţii şi sănătăţii în muncă, cu modificările şi completările ulterioare.
3.Legea nr.24/2007 privind reglementarea și administrarea spațiilor verzi din intravilanul localitățiilor, cu modificările şi completările ulterioare.
4.Legea nr.50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
5.Legea nr. 51/2006 – legea serviciilor comunitare de utilităţi publice, cu modificările şi completările ulterioare;
6.Ordinul 1564 din 27 mai 2010 privind aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Hotararii Guvernului nr. 577/1997 pentru aprobarea Programului privind reabilitarea, modernizarea şi/sau asfaltarea drumurilor de interes judeţean şi de interes local, alimentarea cu apă, canalizarea şi epurarea apelor uzate la sate, precum şi în unităţile administrativ-teritoriale cu resurse turistice;
7.Normativul privind prevenirea şi combaterea înzăpezirii drumurilor publice, indicativ AND 525-2011 cu modificările şi completările ulterioare;
8.Normativul privind lucrările de întreținere a îmbrăcămintei bituminoase pe timp de frig, indicativ AND 533-1997, cu modificările şi completările ulterioare.
– pentru postul de Inspector de specialitate gr.II (pe achiziții) din cadrul Compartimentului Financiar-Contabil, Salarizare, Achiziții (1 post) – probă scrisă:
1. Ordonanța de Urgență nr.57/03.07.2019 privind Codul Administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, partea a VI – a, titlul III.
2. Legea nr. 319/2006 a securităţii şi sănătăţii în muncă, cu modificările şi completările ulterioare.
3. Legea 98/2016 privind achizițiile publice, cu modificările și completările ulterioare.
4. Hotărârea Guvernului nr. 395/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractului de achiziție publică/acordului-cadru din Legea nr.98/2016 privind achizițiile publice.
5. Legea 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii,precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor.
-pentru postul de: Șofer tr.II din cadrul Secției Transport, Utilaje și Deszăpezire (1 post) – probă scrisă:
1. Prevederile art. 1-13 și art. 538-542 din Ordonanța de Urgență nr.57/03.07.2019, privind Codul Administrativ.
2. Legea nr. 319/2006 a securităţii şi sănătăţii în muncă, cu modificările şi completările ulterioare.
3. Legea nr. 203/2012 pentru modificarea si completarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice – NOUL COD RUTIER cu modificările si completările ulterioare.
– pentru postul de: Muncitor calificat tr.IV- montator pereți și plafoane din ghips carton din cadrul Secției Reparații Clădiri (1 post) și Muncitor necalificat tr.I – din cadrul Secției Spații Verzi, Seră (1 post) – probă practică:
1. Prevederile art. 1-13 și art. 538-542 din Ordonanța de Urgență nr.57/03.07.2019, privind Codul Administrativ.
2. Legea nr. 319/2006 a securităţii şi sănătăţii în muncă, cu modificările şi completările ulterioare.
Relaţii suplimentare se pot obţine la sediul Serviciului Public – „Direcţia pentru Întreţinerea şi Repararea Patrimoniului Consiliului Local, Serviciul de Iluminat Public şi Deszăpezire”, Reşiţa, Str. B-dul Muncii, nr.25 sau la telefon 0255/220200 int. 111.
DIRECTOR GENERAL,
PHAM-HUY VIEN-PAVEL
Inspector de specialitate
STAN Manuela
Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook, Instagram , YouTube , TikTok , Twitter .