Comunicat de presă – şedinţa Colegiului Prefectural

Social

Astăzi, 20 august 2020, ora 11,00, la sediul Palatului Administrativ, Sala de la etajul I, s-a desfăşurat şedinţa Colegiului Prefectural Caraş-Severin, cu următoarea tematică:

  1. Raport privind activitatea desfăşurată de către Direcţia pentru Agricultură Judeţeană Caraş – Severin în perioada 01.01.- 31.07.2020.
    1.1. Prezentarea și aprobarea „Programului de măsuri stabilite în vederea îmbunătăţirii activităţii Direcției pentru Agricultură Județene Caraș-Severin în perioada 01.09.2020-31.12.2020”.
  2. Raport privind activitatea desfășurată de Serviciul Județean de Metrologie Legală Caraș- Severin în primele 6 luni ale anului 2020.
  3. Stadiul măsurilor întreprinse de către Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Semenic” al Judeţului Caraş-Severin în vederea autorizării obiectivelor din subordinea consiliilor locale (unități de învățământ, cămine culturale, alimentări cu apă ale localităților, alte obiective, etc.).
  4. Informare privind pregătirea unităților de învățământ preuniversitar în vederea deschiderii în condiții optime a anului școlar 2020-2021.
  5. Diverse.
    Prefectul Cristian Gâfu a ţinut să felicite întreg personalul ISU Semenic pentru acţiunile desfăşurate în acest an, atât pe probleme legate de pandemia de COVID-19, cât şi pentru activităţile din celelalte situaţii gestionate de către acest serviciu.
    Prefectul a subliniat importanţa asigurării condiţiilor de igienă în toate şcolile şi grădiniţele din judeţ, înainte de începerea activităţii. Cristian Gâfu a anunţat că vor fi controlate toate unităţile
    de învăţământ şi că, acolo unde nu se respectă condiţiile de igienă, respectiv nu exista apă potabilă sau toalete, se vor aplica amenzi şi începerea activităţii specifice nu va fi autorizată.
    Pentru unităţile care se confruntă cu aceste probleme, Cristian Gâfu a sugerat soluţia instalării unor toalete ecologice şi a unor bazine mobile cu apă potabilă. Prefectul a atenţionat UAT-urile din
    judeţ, că verificările vor fi făcute la faţa locului şi că nu se va baza doar pe informări primite din partea primăriilor. De asemenea, prefectul a precizat că în problema asigurării condiţiilor de igienă
    în şcoli şi grădiniţe toleranţa va fi zero şi că se va verifica inclusiv funcţionalitatea toaletelor şi a sistemelor de alimentare cu apă potabilă, precum şi accesul copiilor la aceste facilităţi, deoarece în
    prima parte a anului s-au primit sesizări de la cetăţeni despre faptul că există şcoli în judeţul nostru unde s-au inaugurat cu mare fast grupuri sanitare noi, dar elevii nu au acces la ele sau acestea sunt
    nefuncţionale.
    În încheierea şedinţei, Cristian Gâfu a ţinut să-l felicite pe Ion Doran, şeful Serviciului Dezvoltare Economică şi Monitorizarea Serviciilor Publice Deconcentrate, cu ocazia împlinirii frumoasei vârste de 65 de ani şi să-i mulţumească, în prag de pensionare, pentru munca depusă
    de-a lungul anilor în cadrul Instituţiei Prefectului – Judeţul Caraş-Severin.

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.