Municipiul Reșița, reședința județului Caraș-Severin, este amplasat în sud-vestul României, pe cursul mijlociu al râului Bârzava. Situat în depresiunea omonimă, la 245 metri altitudine, Reșița este așezată la poalele de nord-vest ale Munților Semenic.
Cercetările arheologice au scos la iveală existența, în acest spațiu, a unor urme de locuire datând încă din perioada neolitică, dacică și romană. Localitatea s-a dezvoltat pe vatra unei vechi așezări ce data din perioada romană, respectiv secolul al II-lea. Mai exact, au fost descoperite urmele unui castru roman, fortificat cu două șanțuri, care datează din secolele II-III. Mai târziu, au fost descoperite vestigiile unei biserici medievale datând din secolul al XIV-lea.
Localitatea a fost atestată documentar în secolul al XV-lea, cu numele de Rechyoka sau Rechycha. În 1673 este menționată cu numele Reszinitza. Pe vremea aceea, locuitorii săi plăteau impozite către pașalâcul Timișoarei. În perioada 1690-1700, aparținea de Districtul Bocșei. În 1717 apare cu numele Retziza, apoi Reschitza (1738), Olah Resicza/Reșița Română (1779).
S-a dezvoltat industrial după anul 1769, devenind, la 3 iulie 1771, locul de întemeiere a celui mai vechi și important centru metalurgic de pe continentul european. Inițial, au existat două sate apropiate, Reșița Română și Reșița Montană. Uzinele au fost amplasate în Reșița Montană, care era locuită, inițial, de cărbunari români. În 1776, însă, au fost colonizate aici 70 de familii germane, originare din Stiria, Carinthia și Austria de Sus, iar între 1782-1787, au venit aici familii germane din regiunea Rinului.
Devenind un important centru al industriei siderurgice și constructoare de mașini din țară, Reșița a fost declarată oraș în 1925, iar în 1968 a devenit municipiu reședință de județ. Este cel mai vechi și unul dintre cele mai importante centre siderurgice din țară și din sud-estul Europei. În 1872, uzinele „St.E.G.” produceau materiale pentru căile ferate europene (macarale, rezervoare pentru castelele de apă, plăci pentru întoarcerea locomotivelor, tampoane, etc.).
În 1872, a fost produsă prima locomotivă, Reșița 2, destinată transporturilor interne uzinale, proiectată de John Haswell, director al fabricii de locomotive „St.E.G.” din Viena. În 1926, s-a produs, tot la Reșița, locomotiva cu abur „Regele Ferdinand”, prima locomotivă construită, în România, în perioada interbelică.
Reșița s-a dezvoltat și din punct de vedere cultural, aici putând fi vizitate Muzeul de Istorie al Banatului Montan; Muzeul de Locomotive cu Aburi; Palatul Cultural (1928); Cazinoul german (1862); Cazinoul Român (sec. XX); Biserica romano-catolică (1848); Biserica Evanghelică, (sec. XIX); Casa Neff I cu baia publică, (sec. XIX); Sinagoga (sec. XIX); Uzina hidroelectrică Grebla și Castelul de apă din amonte (1903-1909); Catedrala Ortodoxă Română ”Adormirea Maicii Domnului”, situată în Reșița Montană (1936); Gara Reșița-Sud; Podul de la vamă, primul pod nituit și sudat din țară (1931); Biserica tip sală și necropolă medievală (sec. XIV-XV).
Municipiul Reșița număra, la Recensământul populației și al locuințelor din 2011, 73.282 de locuitori.
Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.