Comunicat de presă referitor la întâlnirea de lucru pe probleme de infrastructură, de la Timişoara, la care a participat prefectul judeţului, Cristian Gâfu

Social

Prefectul judeţului, Cristian Gâfu, a participat astăzi, 03.07.2020, la o întâlnire de lucru găzduită de Instituţia Prefectului – Judeţul Timiş, alături de ministrul de interne, Marcel Vela, ministrul transporturilor, Lucian Bode, prefecții județelor din Regiunea Vest şi de alţi specialişti din domeniul infrastructurii. Cu această ocazie, s-au luat în discuţie proiectele privind modernizarea și extinderea infrastructurii feroviare și rutiere în Regiunea Vest.
Cu privire la infrastructura rutieră, se au în vedere următoarele proiecte:
-Finalizarea secțiunii D și a construcției secțiunii E din Autostrada Lugoj – Deva-Autostrada Timişoara – Moraviţa (contract servicii de proiectare în derulare)
-Demararea proiectării drumului expres Drobeta Turnu Severin – Lugoj
-Demararea proiectării pentru drumul expres Caransebeş – Reşiţa – Voiteg\

Cu privire la drumul expres Caransebeș- Reșița-Voiteg, pentru anul în curs a
fost alocată suma necesară elaborării studiului de fezabilitate, contractul de finanțare pentru acesta fiind semnat în 28.04.2020, iar valoarea estimată a execuţiei este de 281.700.000 lei fără TVA. Drumul expres va avea lungimea de 104 km, din care 81 km pe teritoriul județului Caraș-Severin şi va cuprinde două sectoare de drum național, DN 58 Caransebes-Resita, respectiv DN 58 B, Reşiţa – Voiteg.
În ceea ce priveste infrastructura feroviară, programul de investiţii prevede
modernizarea liniei feroviare Caransebeș – Timișoara – Arad, proiectul având următoarele obiective:
-Îmbunătăţirea infrastructurii căii ferate pentru creşterea vitezei de circulaţie la valori cuprinse între viteza de 120 şi cea de 160 km/h, pe întregul tronson;
-Mărirea capacităţii de tranzit la frontiere;

-Dublarea liniei (ţinând cont de condiţiile de relief – predominant şes, dar mai ales de cererea de trafic preconizată);

-Asigurarea interoperabilităţii prin implementarea Standardelor Tehnice de
Interoperabilitate, în special în ceea ce priveşte lungimea liniilor din staţii şi haltele de mişcare, facilităţile pentru persoanele cu dizabilităţi, implementarea sistemului de conducere a circulației ERTMS (ETCS Nivel 2+GSM-R) sarcina pe osie (22,5 t), gabaritul de încărcare (C);
-Înlocuire/reabilitare poduri, podeţe, repararea sistemului de drenaj al căii ferate,îmbunătăţirea terasamentelor;

-Modernizarea electrificării pe toată lungimea tronsonului (25 kV), inclusiv
instalarea unui sistem de control SCADA;
-Modernizarea echipamentului de telecomunicaţii;
-Construcţia drumurilor de întreţinere de-a lungul căii ferate (unde nu sunt
disponibile drumuri publice);

-Modernizarea clădirilor staţiilor de călători, incluzând construcţiile pasarelelor şi ridicarea nivelului peroanelor, în conformitate cu standardele europene în vigoare;
-Montarea de încălzitoare de macaz, în staţii, în halte de mişcare şi la ramificaţii.

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.