Comunicat de presă – Instituţia Prefectului

Social

Vă reamintim că, în baza Hotărârii nr. 32/13.10.2020, începând cu data de
14.10.2020, pe toată perioada stării de alertă, pe teritoriul județului Caraş-Severin, se instituie obligativitatea acoperirii feţei la nivelul nasului şi gurii, cu orice materiale de protecţie de unică folosinţă sau reutilizabile (măşti de protecţie, eşarfe sau alte accesorii vestimentare), în vederea reducerii riscului epidemiologic de transmitere a virusului SARS-CoV-2 în spațiile publice deschise.

Obligativitatea se instituie pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani.
Fac excepție de la aceste măsuri persoanele care desfășoară activități fizice
intense sau alte activităţi, reglementate de prevederi legale în vigoare. 
De asemenea, administratorii/proprietarii de spații publice deschise, au în
sarcina lor afișarea la loc vizibil a informațiilor privind obligativitatea acoperirii feţei la nivelul nasului şi gurii, cu orice materiale de protecţie de unică folosinţă sau reutilizabile (măşti de protecţie, eşarfe sau alte accesorii vestimentare) în aceste spații.
Atragem atenţia populaţiei că nerespectarea măsurilor mai sus menţionate se sancţionează cu amendă contravenţională, potrivit legii.
Solicităm cetățenilor județului nostru să respecte această măsură, alături de distanțarea fizică și de normele de igienă și le reamintim că toate acestea au fost dispuse spre binele întregii comunități, în contextul creșterii alarmante a numărului de persoane infectate cu SARS CoV- 2 în ultima perioadă.

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.